Bărbatul care lovește femeia nu se mai poate numi sub nicio formă bărbat. El devine laș și nu este decât un om frustrat care-și exercită puterea fizică, din lipsă de putere mentală. 

proiect-de-lege-violenta-in-familie-va-fi-pedepsita-cu-inchisoarea-478334

Scriind acest articol, îmi trec prin minte miile de situații în care femeile sunt maltratate, lovite, pălmuite, bătute de bărbați. Mă gândesc la bărbatul care a afirmat foate sigur pe el: „Da, mă, am plesnit-o, că m-a provocat! „. Mă gândesc la femeia care l-a provocat și cât au costat-o cuvintele pe care i le-a spus. Mă gândesc cum se simte ea acum. Mă gândesc la ea și la alte femei abuzate, care trec peste o palmă, două, trei și nu pleacă nici atunci. Mă gândesc ce ar putea să te mai rețină lângă un bărbat care ți-a demonstrat exact cum este, în ciuda declarațiilor de iubire, a scuzelor, a regretelor.

Toate astea pentru ce? Pentru că el are nevoie să-și hrănească orgoliul și să se simtă bărbat adevărat?

Bărbatul care-și lovește femeia are mai multă forță fizică decât mentală, iar acest lucru îi creează izbucniri. Din prostie. Din frustrare. Din nesiguranță. Din lașitate. Din dorința de control și de a avea ultimul cuvânt, ultimul gest.

Bărbatul care-și lovește femeia, în primul rând, nu-și respectă femeia. 

Ai văzut-o, ți-a plăcut, sunteți împreună, pentru că v-ați găsit lucruri în comun, ați râs împreună, ați plâns împreună, ați împărțit atâtea momente frumoase sau mai puțin frumoase. A venit vremea să vă mutați împreună.

În această conviețuire, în cuplu, pot apărea momente furtunoase, momente neplăcute, nepotriviri de caracter, opinii diferite, toate ducând la un moment în care veți simți că lucrurile între voi s-au schimbat datorită tuturor acestor neajunsuri. Poate lucrurile nu mai sunt la fel ca la început. Poate te-a supărat, poate ai supărat-o, poate nu-ți convin reacțiile ei, poate vrei sa ai mereu ultimul cuvânt și ei nu-i place, poate te impui prea mult, poate, din dorința ta de control, ca bărbat, vrei sa fii superior.

Și i-ai dat prima palmă. Spui că te-ai simțit provocat. Că te-a provocat. Că v-ați certat și ți-ai ieșit din minți. Prima palmă la nervi. Prima palmă de descărcare. Pe ea a durut-o mai mult sufletul, decât fața. A durut-o mai mult acolo, în interior, unde simțea atâtea lucruri frumoase pentru tine. De acolo i-ai luat ceva. Ai spart ceva. I-ai dărâmat ceva în momentul ăla. Și ți-ai cerut scuze. Și i-ai explicat că te-ai simțit furios pe moment și provocat și n-ai avut de ales. Ți-a părut rău. Și te-a iertat.

Dar, ce ai făcut, omule? Ești bărbat? Te mai poți considera bărbat acum? Ai dat în femeia ta ca un animal. Ca și cum ați avea aceeași forță. Ți-ai revărsat toată furia asupra ei, asupra femeii care ar fi băgat mâna-n foc pentru tine.

Știi ce ai rezolvat cu palma ta? Ai sădit frica în femeia de lângă tine. Ai făcut-o să te vadă ca pe un monstru, ca pe un om rău, ca pe cineva complet diferit de cel pe care-l cunoștea, pe care credea că-l cunoaște. Femeii tale îi va fi mereu frică de tine și la fiecare atingere de-a ta își va aduce aminte de gestul tău, de palma pe care i-ai dat-o.

La fiecare ceartă dintre voi, la fiecare contradicție, ea se va teme că o vei lovi încă și încă o dată.

Rolul tău, omule, este, să o ocrotești, să o protejezi, să ai grijă de ea. Ți-ai luat o responsabilitate de a o ocroti întotdeauna, atunci când ai decis să împarți cu ea camera, viața, patul, lucrurile, banii, absolut orice, material sau nu.

Ce voiai? Să-i arați cine cântă în casă? Cine poartă pantalonii în relația voastră? Uite că nu ai reușit decât să rupi o bucată din sufletul ei.

Te-a iertat. Ești norocos. I-ai dat o palmă. Nu a plecat, deși avea nenumărate motive să plece. Ai sădit în ea frica, iar frica este cel mai de temut dușman al omului. Atingerea ta pe pielea ei nu va mai fi niciodată la fel. Mângâierea ta nu o va mai simți la fel, pentru că ai avut grijă ca locul să fie impregnat cu o palmă.

Crezi tu că merită să recurgi la violență, pentru simpul fapt cu nu ai știut ce argument să-i dai? Ce vorbă să-i întorci? Pentru că nu te-a dus capul suficient? Pentru că din lașitate, te-ai aruncat ca un țăran asupra ei?

Ai auzit de respectul față de femeia ta? Ai auzit de familie? Ai auzit de mama copiilor tăi? Ai auzit de viitorul vostru? Chiar îți dorești ca mama copiilor tăi să fie traumatizată? Să îi fie frică de tine? Să se ferească de fiecare dată atunci când dorești să o mângâi?

Lovind-o pe ea, pe femeia ta, te-ai lovit pe tine însuți. De fiecare dată când vei lovi o femeie, te vei lovi pe tine.

Violența pe care o manifești asupra femeii tale te face doar un gunoi, nimic mai mult. Realizează ce ai făcut, până nu e prea târziu pentru tine, pentru voi.

Fii bărbat, așa cum pretinzi și ține-ți fericită femeia !

1
Distribuie mai departe

Lasă un răspuns