Știi de ce l-am ales? Pentru că mi-e liniște și aventură, în același timp.

Picture 269

Am încetat să mai caut iubirea după ce l-am cunoscut pe el. A venit așa, fără prea multe explicații. Am dat de el printre dorințele mele și printre gândurile care-l așteptau fără să știe că va ajunge într-o zi, dar preferam să greșesc așteptând. Am tot căutat fericirea în lucruri, în oameni, în momente, în aventuri, în familie, în prieteni. Am căutat și iubirea, în același timp. M-am căutat pe mine, pentru că mă pierdusem la un moment dat, la fel ca toți oamenii care se pierd. Nu pe străzi, ci în ei înșiși. Așa m-am pierdut și eu, în mine însămi și nu mă mai găseam, încercam să găsesc locul unde să pot sta și de unde să pot privi liniștită Răsăritul, însă am avut alături persoane alături de care vedeam doar un Apus. Doar stropi de ploaie. Și am început să mă bucur de ploaie. Și am învățat să mă bucur de ploaie atât de mult, încât nu mai știam cum e să îmi sărute soarele pielea.

După multe zile ploioase, în care căutam neîncetat, a apărut el. Dintre toți cei care mi-au fost alături când priveam Apusul, am întâlnit, în sfârșit omul care mi-a deschis larg fereastra și mi-a arătat Răsăritul în cel mai frumos mod posibil. Am văzut soarele după mult timp. Am întins mâna spre el. Simțeam cum îmi arde pielea. Am cunoscut zilele senine și căldura. De asta l-am ales pe el, pentru că mi-a arătat Răsăritul. Mi-a arătat o nouă șansă. M-a învățat ce înseamnă fericirea. M-a prins de mână și m-a luat cu el. Nu m-a întrebat de ce, cum, unde, cât sau când.

Dacă mă întrebi de ce l-am ales pe el, l-am ales pentru că, dintre toți, el a avut curajul să mă cunoască cu adevărat, așa cum sunt eu, în timp ce alții nici măcar nu au avut intenția să o facă. L-am ales pentru că mi-a luat inima, bucată cu bucată și a ocrotit-o. Putea oricând să o rupă în bucăți și, totuși, n-a făcut-o. A ales să o asculte cum bate în fiecare noapte când își așeza capul lângă pieptul meu, iar eu mă cuibăream în brațele lui. L-am ales pentru el am fost în primul rând un suflet, și apoi un trup. Din momentul în care mi-a atins mâna, mi-a intrat în suflet. Era o atingere caldă, inexplicabilă, fină, o atingere care îmi dădea fiori. A lăsat urme în locurile în care m-a atins, urme de fericire, urme de iubire, urme de zâmbet. Eram eu, m-am regăsit în propriul meu suflet după ce el m-a învățat cum să mă caut.

Și am început să îi iubesc sufletul, inima, bunătatea. Să mă cuibăresc la pieptul lui și să mă simt acasă, sa fug de agitația din jur și să știu că brațele lui îmi aduc liniștea. De fiecare dată când căutam liniște, el era acolo. Și a rămas încă. Îi iubesc sclipirea din ochi și sinceritatea cu care mă privește. Îi iubesc îmbrățișarea delicată și puternică, totodată. Îi iubesc căldura și vocea de fiecare dată când îmi spune Te iubesc ! Îi iubesc simplitatea și faptul că e el însuși.

Prețuiesc momentele cu el, ca și cum ar fi ultimele clipe. Am găsit persoana care m-a învățat să privesc Răsăritul, așa cum nimeni niciodată nu a mai făcut-o. Și…știu că alături de el îmi voi dori să privesc mereu spre Răsărit. Și mai știu că nu mă voi mai pierde niciodată.

Acum înțelegi de ce l-am ales? Pentru că mi-e liniște și aventură, în același timp. L-am ales să-mi fie ceea ce nimeni, niciodată, nu mi-a putut fi.

8
Distribuie mai departe

Lasă un răspuns