Bună, tuturor ! Nu știu câți dintre voi știti deja lucrul acesta, însă unul dintre hobby-urile mele, sau aș putea spune, meseria mea de suflet este să cânt și să predau muzica. Sunt vocal coach sau, pe românește, instructor vocal, așa că, la îndemnul persoanelor cu care lucrez, de astăzi voi scrie pe blog lucruri esențiale despre muzică, despre tehnica vocală, despre cum putem să ne cunoaștem cu adevărat vocea și cum putem cânta cât mai ușor, fără să fim nevoiți să ne forțăm corzile vocale.

Lucrând de câțiva ani cu persoane decise să cânte, persoane ale căror pasiune este muzica și nimic altceva, am cunoscut, treptat, tot felul de voci frumoase, unice, sensibile, unele mai puternice, altele mai soft, unele mai dulci, altele înalte, așa că am reușit, de-a lungul timpului, să-mi fac un mic plan, pe baza tuturor cunoștințelor acumulate în domeniul muzicii și să ajut oamenii să-și (re)cunoască calitățile vocale.

De aceea, lecția de astăzi va fi despre cântatul corect.

Atunci când vrem să cântăm corect, trebuie să știm un lucru esențial: să respirăm cu diafragma. Nu cu pieptul, cu diaframa! Ce înseamnă acest lucru, de fapt? Poate suna complicat, dar e mai simplu decât pare. Tot ce trebuie să facem este să inspirăm o cantitate sporită de aer  în diafragmă. Diafragma este acel mușchi situat între torace și abdomen. Atunci când inspirăm, mușchiul transmite pulsul de aer spre plămâni, ajungând apoi să-l eliminăm controlat prin sunet. Aaa, da, controlul e foarte important ! Expirația trebuie făcută foarte controlat, pentru a nu pierde prea mult aer și prea brusc, totodată. Inspirația sau inhalarea, cum se mai numește, trebuie făcută relaxat, dar la maximum. Adică, atunci când inspirăm, trebuie să inspirăm cât de mult putem, astfel încât diafragma să se aplatizeze (să se contracte datorită fluxului de aer). Dacă diafragma se contractă, atunci cântatul va fi unul sănătos, iar sunetele vor ieși natural, în masca feței, fără a rămâne intubate în gât. Contractarea diafragmei înseamnă o susținere bună a vocii, ceea ce duce spre un cântat corect și sănătos.

Poate ați auzit până acum de cântatul în gât,  e greșit ! Noi nu cântăm din gât, așa cum nici nu vorbim din gât. Vorbirea este un proces natural, în care nu ne forțăm gâtul, maxilarul, gura, limba, totul vine de la sine. Ei bine, așa trebuie să fie și cântatul, trebuie gândit ca și cum am vorbi. Oricât de înaltă e o notă sau oricât de mult trebuie să ne întindem vocea, trebuie să o facem într-un mod cât mai confortabil.

Veți observa că atunci când respirați cu diafragma, pieptul rămâne nemișcat. Aceea e o mișcare corectă. Eu asemăn diafragma cu un balonaș pe care, dacă-l înțepăm cu un ac subțire, el se desumflă treptat. Balonul nu se va desumfla brusc, ci lent, datorită faptului că aerul nu are loc să iasă prin acel spațiu foarte mic.

Un exercițiu care ajută în verificarea folosirii corecte a diafragmei, este următorul:

Așează-te în poziție verticală cu ambele mâini pe abdomen. Mâinile trebuie ținute în așa fel încât să degetele din mijloc sa fie unite. Începe să respiri cu diafgrama (concentrează-te la acest lucru). Dacă degetele mijlocii se despart în timpul inspirației, atunci felicitări, respiri corect. Dacă nu se despart, ci rămân în aceeași poziție, unite, atunci respirația a fost făcută din piept, deci greșit.

Ia aminte, atunci când faci acest exercițiu, focalizează-te strict pe diafragmă și relaxează-ți umerii și pieptul cât de mult poți. Fă mișcări circulare ale brațelor, ale capului și ale întregului corp, pentru a te relaxa, după care poți începe să-ți antrenezi respirația.

Pentru mai multe exerciții, tehnici, sfaturi, întrebări sau lecții de canto, vă aștept pe adresa de e-mail opreamihaelaalexandra@gmail.com.

Toate cele bune !

 

 

1
Distribuie mai departe

Lasă un răspuns