woman-portrait-in-black-and-white

Se-ntâmplă să ne fie teamă de persoanele pe care ar trebui, în mod normal, să le iubim. Se-ntâmplă să ne fie teamă de iubire, iar iubirea nu înseamnă teamă, înseamnă curaj,  sinceritate, înseamnă bunătate.

Se-ntâmplă des să nu avem curajul să împărtășim gânduri, sentimente, stări, senzații, celui de lângă noi, din teama de a nu fi tratați rău, din teama de respingere, de violență verbală.

Se-ntâmplă să ne simțim, deseori, străini, în propria relație, înstrăinați de propriul nostru suflet. În momentul în care am lăsat teama să ne invadeze sufletul, atunci s-a rupt ceva, s-a destrămat o mare pare parte din tot ce-nseamnă frumos. Pur și simplu, în acel moment am renunțat să mai fim noi înșine și să mai vedem în celălalt o parte din noi. Am renunțat, în acel moment, să mai fim dispuși să oferim totul. De teamă. De teama de el. De teama de noi.

Atunci când omul de lângă tine nu te mai privește cu iubire, atunci când nu mai e dispus să dea răspunsuri, atunci când nu mai e dispus să te asculte, atunci când te privește mai mult ca pe o povară, decât ca pe o bucurie, atunci e momentul să te oprești să-i arați cum ești -așa sensibilă, preocupată, geloasă, copilăroasă, iubitoare – , să te oprești să mai crezi că omul de lângă tine vede dincolo de ceea ce îi arați tu și să te oprești să crezi că va înțelege de unde pornește gelozia, durerea, teama ta. Să te oprești să mai crezi că vrea să vadă mai mult decât atât. El nu se va mai obosi să îți privească în suflet, nici măcar nu se va obosi să te mai asculte sau să te mai înțeleagă, să înțeleagă de ce îți pasă atât de mult, totuși. El te va opri și-ți va interzice să continui discuția, pentru că deja nu mai e dispus să vă fie bine. Va prefera de multe ori să stați în liniște, cu sufletele goale, decât să comunicați cu sufletul deschis. Va prefera să stați zile la rând în tăcere, în loc să o sacrifice, pentru zilele frumoase care ar putea urma. Va prefera să tacă și să te rănească, în loc să te îmbrățișeze profund. Va pune mai presus orgoliul și bărbăția, decât  o vorbă de alinare. El va pleca. Poate nu fizic, dar va pleca din momentul vostru tensionat și nu se va obosi să-ți înțeleagă starea și inima. El va vedea în ochii tăi lacrimile, pe care, în loc să le transforme-n zâmbet, îți va reproșa cât de plângăcioasă și sensibilă ești, fără să știe că lacrimile tale sunt, de fapt, durerea din interior. Și…deși ți-a promis lucruri, nu le aștepta din partea lui. El nu le va duce la capăt, pentru că va profita de prima ceartă, pentru a le anula.

Ascultă, degeaba ești totul pentru el în zilele bune, dacă devii un nimic în zilele triste. Degeaba vă e bine atunci când totul merge perfect, dacă nu îți aduce liniștea în momentele imperfecte.

Omul de care îți e teamă a lăsat cândva lucrurile să curgă de la sine, în loc să le oprească. El nu a vorbit când a fost cazul și a tăcut exact atunci când aveai nevoie să-ți vorbească. El ți-a vorbit despre iubirea lui în momentele cele mai fericite și și-a arătat indiferența în momentele cele mai triste dintre voi. Așa a ajuns să-ți fie teamă de iubire, de el, de voi. În momentul în care bărbatul care ar trebui să-ți dea toate motivele să-l iubești, ți-a oferit la schimb, teamă și incertitudine.

Atunci când povestea din care faci parte este atât de diferită de povestea la care ai visat tu, înseamnă că ceva lipsește. Și, din toata teama asta a ta, cel mai bine ar fi să regăsești iubirea.

Și, da. Totuși, îl iubesc. Nu obișnuiesc să dau, oamenilor pe care nu-i iubesc, puterea să mă distrugă.

 

0
Distribuie mai departe

Lasă un răspuns