04-13-benefits-of-garlic-psoriasis

Acneea, rozaceea (petele roșii de pe față), pielea uscată sau aspră, sunt doar câteva dintre nemulțumirile pe care noi, femeile, le avem față de noi înșine. În ciuda faptului că găsim pe piață tot felul de produse care ameliorează sau chiar tratează aceste probleme, continui să cred că produsele naturale sunt cele mai eficiente în acest sens, de aceea voi enumera mai jos, câteva dintre cele mai bune tratamente încercate de mine, acasă, pentru a avea o piele mai frumoasă și mai sănătoasă.

  1. Pielea picioarelor și a mâinilor va avea un aspect mai frumos dacă exfoliați zona cu lapte și zahăr. Laptele are proprietăți hidratante , iar zahărul este un bun exfoliant, această combinație având un efect benefic asupra refacerii celulelor pielii, astfel, pielea va fi mult mai fină și va avea un aspect mult mai frumos.
  2. Tot în ceea ce privește exfolierea pielii, un alt exfoliant foarte bun, pe care continui sa-l folosesc încă este zațul de cafea. Puneți într-un recipient trei linguri de zaț de cafea, pe care să-l folosiți sub duș, masând pielea, de două ori pe săptămână. Efectele se vor observa după fiecare aplicare. Pentru hidratare, masați pielea după exfoliere cu o cremă hidratantă sau cu ulei de cocos, până când acesta intră în piele. P.S. Zațul de cafea este foarte indicat și pentru combaterea celulitei. Folosiți-l tot prin mișcări circulare, pe zonele afectate cel mai des, fese, șolduri sau abdomen.
  3. Acneea poate fi ușor combătută dacă vă masați fața cu turmeric. Combinați praful de turmeric cu puțin suc de lămâie, până când compoziția devine o pastă. Masați întreaga față cu mișcări circulare, pentru ca amestecul să intre în piele, după care clătiți cu apă călduță. Repetați procedeul de 2-3 ori/săptămână.
  4. Punctele negre de pe nas, precum și porii deschiși creează un aspect aspru și neplăcut al pielii, de aceea vă recomand o pastă formată din bicarbonat de sodiu și suc de lămâie. Aplicați pasta pe nas și în jurul nasului și lăsați să acționeze 20 de minute, după care clătiți cu apă călduță. Aspectul pielii va fi îmbunătățit vizibil, imediat după clătire.
  5. Rozaceea (petele roșii de pe față, precum și vinișoarele de la baza nasului), ne conferă o oarecare neîncredere atunci când ieșim din casă, de aceea, de cele mai multe ori, tindem să le acoperim cu un fond de ten sau cu o pudră de nuanța pielii, pentru a uniformiza acel aspect roșiatic al obrajilor. Pentru a scăpa de această problemă, masează fața o dată/de două ori pe zi, cu ulei de semințe de in. Acesta are un rol foarte important în refacerea celulelor pielii și îl puteți găsi la orice plafar.

Vă doresc să radiați de frumusețe și de sănătate !

 

0
Distribuie mai departe

Lasă un răspuns