f46c8fa13a16c0cd0e13d40f85ca79f2

Știu că îmi doresc mai mult decât îmi oferi tu și știu că îți dorești mai puțin decât vreau eu să îți ofer. Dar amândoi ne mulțumim cu ce primim. Deocamdată. E suficient pentru noi să ne ascundem între patru pereți, să fim altceva decât ne-am dori să fim, cu adevărat. E suficient pentru noi puținul ăsta care pare totul.

Te-aș vrea atât de diferit de cum vrei să-mi fii și, totuși, te accept așa cum îți dorești să mă ai. Nu vreau să mă gândesc la ziua în care voi dispărea. Sau vei dispărea. Sau vom dispărea, fără ca vreunul să facă vreun efort să îl găsească pe celălalt.

Atunci când îmi e teamă că nu primesc suficient de la tine, parcă mă mulțumesc cu ce am. În ziua următoare îmi dau seama că am nevoie de mult mai mult din tine. Nu din trupul tău. Din tine, ca suflet. Din tine, ca interior. Din tine, de cel din spatele măștilor tale, pe care ți-e teamă să le dai jos chiar și-n prezența mea.

Teama ta de a-mi dărui tot ce-ți cer e la fel de mare ca teama mea de a-ți accepta puținul. Teama ta de a-mi da speranță și  teama mea de a spera mai mult merg de fiecare dată, mână-n mână.

Cu tine, simt dragostea, nu zic că nu. Dar e o altfel de dragoste față de cea pe care voiam s-o simt. O dragoste neutră, apăsătoare, uneori puternică, alteori bună, iar alteori, rece ca gheața. M-ai făcut să o cunosc din toate unghiurile și din toate instinctele mele de femeie și, uneori, te voiam pentru felul în care mă învățai să iubesc, de fiecare dată diferit. Alteori, te uram pentru felul în care mă făceai să mă urăsc. Astăzi, te iert pentru felul în care mă faci să mă simt. Dar nu mă iert pe mine. Nu aș putea ierta persoana care nu se dezbracă doar de haine în fața ta, ci de principii. Nu aș putea ierta persoana care e atât de conștientă că greșește, încât ai făcut-o să adore să greșească. Nu aș putea ierta persoana care nu mai e ea însăși de când te-a întâlnit. M-ai scos afară din propriul trup, pentru a-l face al tău de fiecare dată și nici pentru asta nu pot să mă iert. Nici măcar pentru asta. Că am plecat, pur și simplu, și pentru că aș fi în stare să nu ma mai întorc, doar pentru că știu că îți e comod acolo, în trupul meu.

Știu că îmi doresc mai mult decât îmi oferi tu și știu că îți dorești mai puțin decât vreau eu să îți ofer. Dar amândoi ne mulțumim cu ce primim.

 

0
Distribuie mai departe

Lasă un răspuns