pf2

Cât de multe spune părul despre noi, fetelor? Multe. Chiar spune multe. Un păr îngrijit arată frumos, arată ordonat, arată grija pe care ne-o purtăm, atenția la detalii, înseamnă feminitate, înseamnă aer copilăresc, înseamnă frumusețe, stil, pentru că sunt atât de multe moduri de a-l purta. Un păr lung va necesita întotdeauna o atenție mai profundă decât unul scurt, de aceea trebuie să ni-l întreținem cu grijă, să tundem regulat vârfurile, să nu-l supunem unor schimbări bruște, fără să ținem cont și de consecințe. De exemplu, decolorarea sau folosirea plăcii de păr sau ondulatorului fără protecție termică sau tot felul de astfel de procedee duc la degradarea lui, la rupere, despicare, vârfuri roase cu aspect neîngrijit, aspectul acela de tip mătură, pe care și eu l-am simțit pe propriul păr, încâlcire etc. Toate aceste produse trebuie folosite în mod corect, dacă ne dorim o podoabă capilară de care să ne simțim mândre.

Deși nu sunt un specialist în hairstyling, părul meu lung și des e motivația pe care am avut-o în toți acești ani să-l îngrijesc din ce în ce mai bine și să învăț, la rândul meu, de la cei mai buni, cum să-l întrețin. De la transformările radicale la care l-am supus în adolescență, până în zi de azi, mi-a trebuit mult și bine să învăț ce înseamnă un păr sănătos.

La urma urmei, un păr frumos nu e totuna cu un păr sănătos, însă un păr sănătos va  arăta întotdeauna impecabil, strălucitor, frumos, îngrijit. De asta mi-am dat seama în momentul în care am început să primesc multe complimente la adresa părului meu. Atunci am realizat că el arată sănătos și fericit.

Un păr sănătos și frumos implică răbdare, atenție și grijă.

De aceea, nu mă mai pierd în detalii și vreau să vă prezint review-ul meu de azi la produsul pe care l-am achziționat recent, și anume uscătorul de păr Philips MoistureProtect HP8280, care are o mare contribuție la aspectul frumos al părului meu, fără să-l distrugă.

Am încercat, de-a lungul timpului, multe uscătoare de păr, altele mai ieftine, altele mai scumpe, dar acesta chiar mi-a atras atenția încă de când l-am văzut expus în magazin. Are un design superb, elegant, iar dacă mai adaugi și faptul că e de calitate, atunci cuvintele nu-și mai au rostul, decizia vine de la sine. 😀

pf4

pf1

pf5

Înainte să-l achiziționez, acest produs mi-a ajuns la urechi și ochi prin toate modurile posibile, ba reclame, ba poze, ba review-uri, ba laude peste laude, ba dădeam de el în magazin (pur și simplu îmă sărea în ochi printre atâtea produse), ba auzeam de el de la persoane care-l numesc uscătorul minune, tot așa, până am zis că dacă chiar atât de bun, cum zice toată lumea, părul meu merită un sacrificiu și îl voi cumpăra, să-l răsfăț puțin. Eram curioasă ce e de capul lui, de ce toată lumea îl laudă și într-un final e aici, lângă mine.

Mi-e atât de drag, încât îmi vine să mă spăl pe cap zilnic, numai să-l pot folosi. :))

Bun, vă pot spune multe despre acest uscător, e chiar o minunăție. Am avut norocul să găsesc ultima bucată în stocul celor de la Altex. Făcusem rezervarea online în urmă cu o seară, iar a doua zi mergeam fericită spre casă, cu cutia în mână.

Ce are, de e atât de wow? Păi, are un senzor inovator cu infraroșu pentru reglarea temperaturii. Ce înseamnă asta? Înseamnă că nu trebuie să-ți mai faci griji că părul tău e supraîncălzit sau supus unor temperaturi peste medie. În timp ce-mi aranjez părul cu peria, după spălare, se poate simți schimbarea temperaturii, care oscilează, ba cald, ba rece, e mereu o temperatură plăcută, care nu-ți va agresa firul de păr în niciun fel. Acest senzor cu infraroșu va detecta singur tipul tău de păr, iar tu nu mai ai nicio grijă.

Are un buton de aer rece, pentru finisarea coafurii. Dacă ți-l aranjezi din perie, așa ca mine, treci cu aerul rece peste întreaga suprafață a părului la final. Acest lucru ajută la închiderea cuticulelor și la fixarea părului proaspăt coafat.

Cele trei trepte de temperatură cu care este înzestrat ajută foarte mult la protejarea lui, nu degeaba îi spune MoistureProtect.

Philips MoistureProtect promite multe, dar se și ține de cuvânt. Odată ce l-am folosit, părul meu s-a schimbat considerabil în bine. În urma folosirii phoen-ului, părul deține un luciu natural, este hidratat, protejat și perfect curat. Privindu-ți părul în oglindă, vei realiza că ai un păr superb și drept. Eu am impresia că e întins cu placa după ce termin operațiunea uscatul părului.

Cred ca a trecut cam un an de când nu am folosit uscătorul de păr, de obicei lăsam părul să se usuce de la sine, pentru că nu am găsit un uscător care să-mi satosfacă nevoile. Toate uscătoarele îmi făceau părul să arate fparte dezordonat, se electriza, nu avea o formă clară, cu atât mai mult cu cât părul meu este natural și cu firul gros. Însă acest uscător m-a convins, l-am luat și sunt chiar fericită pentru că-l pot recomanda și altor fete care caută un produs de calitate.

Eu chiar îl recomand cu încredere, merită toate laudele, zgomotul nu e la fel ca la celelalte uscătoare de păr, are un design superb ( o nuanță de Rose-Gold și alb), e elegant, finuț și își face treaba impecabil. Eu zic că aspectul părului contează enorm și chiar merită investiția.

Părerile de mai sus sunt strict personale, acest articol nu este o reclamă.

Dacă vreți să vă răsfățați părul cu ceva de calitate sau, poate doriți să-l oferiți cadou de Craciun unei persoane dragi (că tot se apropie cu pași repezi), vă recomand acest produs cu tot dragul. Îl găsiți la Emag, Flanco, Altex, Aoro sau orice alt magazin de electronice, la prețul de 399 de lei, sau, dacă aveți noroc, îl găsiți și redus.

Kisses!

 

Distribuie mai departe