fe970ad37c5af2d6ed304051650bc945

Nu știu ce ar durea mai tare: să plec sau să știu că nu mai vrei să rămân?

Știu că oamenii pleacă. Și doare. Nu mi-aș fi dorit să pleci și tu. Nu mi-aș fi dorit vreodată să plec. Știam că atunci când va trebui să-ți spun adio, va fi ca și cum aș renunța la o parte din mine. Ca și cum m-aș pierde pe mine pentru o vreme, pentru a mă putea regăsi apoi. Ca și cum o parte din mine s-ar zbate să nu cadă în prăpastie, dar alunecă pe inima mea slabă și pe trupul fără vlagă, se desprinde și cade. Iar eu o privesc și, deși regret, nu am curajul să mă arunc în gol să o salvez. Nu am curajul să mă mai salvez pe mine. Voi privi de sus cum alunecă în gol și se izbește de pământ.

N-am să sar după ea. O voi lăsa acolo, cu tot cu urma pe care a lăsat-o impregnată. Vreau să cred că acea urmă există undeva, în tine. Vreau să mă consolez cu ideea că forma trupului și a inimii mele e conturată în interiorul tău, în gândurile tale, în ochii tăi. Vreau să cred că mă vei chema cândva și că voi auzi. Ar fi inutil să mă chemi și să nu știu asta. Vreau să fiu acolo, să-ți aud strigătul și nevoia de mine. Vreau să mă ai, fără să-ți mai dorești să plec.

Într-o bună zi, voi merge din nou în locul în care m-am pierdut cândva. Nu promit să mă regăsesc, dar promit să-mi recuperez inima. Pentru că știu că, atunci când a căzut, și-a găsit liniștea în pieptul tău.

Aș vrea să rămân, totuși. Să fie totul doar un coșmar, pentru că, altfel, nu știu zău ce ar durea mai tare: să plec sau să știu că nu mai vrei rămân.

 

12
Distribuie mai departe

Lasă un răspuns