abs2

Să fii suficient de motivat/ă, încât să tragi tare pentru corpul pe care ți-l dorești, e ceva. Pentru că nu toată lumea face asta, nu oricine e dispus sa sacrifice 20, 30, 60 de minute/zi pentru propriul corp. Așa cum nici eu nu eram dispusă să fac asta acum ceva vreme. Dacă mă puneai să fac sport, strâmbam din nas și mă gândeam cum ar fi dacă m-aș apuca, totuși, de luni, iar când era deja luni, mă gândeam să încep, totuși, de lunea viitoare. Astea-s chestii normale, așa ni se întâmplă tuturor. Sunt convinsă că și tu ai trecut prin asta și înțelegi ce zic 🙂

Treaba cu luni e ceva normal. Toți zicem că ne apucăm de luni, dar nu știm nici noi despre care luni e vorba. Ne lipsește motivația. Și pe bună dreptate ne lipsește, pentru că avem ba un program încărcat, ba diverse sarcini de îndeplinit, unii au familie, copil, un job stresant, facultate, fel și fel de treburi și nu ne mai gândim și la sport. Păi când să-l mai facem și pe ăsta?  Dar trebuie să fie… Sportul nu înseamnă neapărat pătrățele, mers la sală, ridicare de greutăți sau cardio 10 ore pe zi. Nu vă închipuiți că veți fi nevoiți să trageți din greu, ca să arătați ca Arnold. Sportul înseamnă sănătate. O viață sănătoasă implică un corp sănătos și frumos.

Cred că toți ne dorim un corp frumos. Ne dorim să arătăm bine, dar mâncăm aiurea, ne dorim să fim sănătoși și ne umplem organismul cu toxine, fast-food-uri, mâncare procesată. Vrem să fim mai energici, dar ne plângem că suntem stresați, obosiți, epuzați, că ne ia somnul, că apar cearcănele, că apare celulita și alte semne neplăcute, care, din cauza lipsei de sport, de apă, de vitamine, se răsfrâng asupra corpului nostru.

Toate astea le spun din experiență, pentru că asta făceam și eu mereu. Mâncam toate ciudățeniile, fără să-mi dau seama că fac rău propriului meu corp. Până a apărut celulita. Și sunt femeie, normal, nu-mi place celulita, vergeturile, pielea lăsată. La doar 23 de ani să arat aiurea e un lucru de care nu sunt foarte mândră. Și-ntr-o zi am zis gata! Voi face ceva pentru corpul meu. Și a fost ziua în care m-am apucat serios de sport. Și, culmea, nu era lunea. Era într-o miercuri. :))

Deci, lucrurile bune nu se-ntâmplă totdeauna de luni. Faza cu luni e un pretext ca să amânăm mai mult și mai mult activitățile pe care ar trebui să le începem exact când ne propunem.

Într-un antrenament eficient, care să aibă efectele mult dorite, trebuie să includem câțiva factori importanți.

  1. Alimentația e cheia, nu sportul!

Nu vorbesc din punctul de vedere al unui specialist în sport, vorbesc din propria experiență. Sunt lucruri pe care le-am aflat de la oamenii care mi-au venit în ajutor și m-au motivat să fac mișcare. Alimentația face totul, nu sportul. Nu o să-ți vină să crezi, dar așa e. Ceea ce mâncăm e foarte important. Renunță la grăsimi, mâncare fast-food, băuturi acidulate, ulei, sosuri, fel și fel de prăjeli, renunță la pâinea în exces și la dulciuri și vei fi un om fericit. Vei observa schimbări radicale la corpul tău.

Apoi, combină alimentația sănătoasă cu sportul. Apucă-te treptat de treabă. Nu sări direct la 100 de abdomene din prima, nici la 50 de genuflexiuni, nici la ridicări de greutăți. Antrenează-te inteligent, eficient. Începe cu 20 de abdomene, apoi mărește numarul lor cu câte una sau două în fiecare zi. Asta înseamnă să te antrenezi eficient. Să știi cum să începi și să nu te oprești.

2. Exercițiile pe care le alegi. Un alt lucru important în noul tău stil de viață.

Aici mă refer la ceea ce vrei să-ți lucrezi, de fapt. Dacă vrei un abdomen plat, dacă vrei picioare tonifiate, dacă vrei să slăbești, dacă vrei mâini tonifiate, spate, umeri. Fiecare parte a corpului implică exerciții diferite, special create pentru fiecare în parte. Alege exact ce ți se potrivește !

3. Nu uita de zilele de repaus!

E foarte important să ai zile de repaus. Dacă ți-ai propus să ai corpul pe care-l visezi, asta nu înseamnă că trebuie să tragi de tine în fiecare zi. Să nu faci greșeala să-ți lucrezi aceeași zonă zilnic (mai ales, picioarele și, mai ales cu greutăți). Mușchii au nevoie de odihnă. Ține cont că dacă nu-ți iei zile libere, riști să te accidentezi, pentru că mușchii vor fi prea solicitați și nu au timp să se recupereze.

4. Fă stretching ! După fiecare antrenament, întinde-ți și relaxează-ți mușchii.

5. Bea multă apă ! Și când zic multă, mă refer la peste 2 l/zi. Eu am început cu 2, 5 l și am ajuns la 5 l de apă/zi. Nu aveți idee câte minuni face apa pentru corp, pentru ten, pentru sănătate.

6. Dormi suficient, adică 7-8 ore pe noapte.

7. Acordă-ți timpul necesar tuturor schimbărilor pe care le aștepți de la corpul tău. Nu te aștepta să-i dai ordine și să fie automat la comanda ta, pentru că n-ai să vezi așa ceva. Te avertizez că rezultatele minunate pe care le aștepți se construiesc în luni, în ani, nu în zile, nu în săptămâni. Fii răbdător cu corpul tău, iar el îți va mulțumi pentru asta!

 

 

1
Distribuie mai departe

Lasă un răspuns