Iubeşte–te pe tine atât de mult încât să fii sigur că îi poţi iubi şi pe cei din jur. Iubirea nu e un simplu condiment dintre doi oameni, este un sentiment, este o lecţie. De fiecare dată când iubim, învăţăm ceva: să fim mai buni, să iertăm, să înţelegem, să fim noi înşine, să ascultăm, să sprijinim.

E inutil să regretăm alegerile noastre, tot ceea ce-am făcut sau n-am făcut. Singurul lucru pe care avem dreptul să-l regretăm este timpul pierdut, pentru că e atât de preţios şi de scurt, încât avem impresia că nu ne putem duce planurile la bun sfârşit. Indiferent de ce-am ales să facem cândva, totul a fost cu un scop, scop pe care-l vom vedea mai devreme sau mai târziu în tot ce ni se–ntâmplă.

Iubirea nu este un joc în care el câştigă, ea pierde sau invers. Este o lecţie din care fie învaţă amândoi, fie niciunul, un joc în care fie pierd amândoi, fie câştigă împreună. Trădarea dintre doi oameni este o pierdere într-o secundă a timpului câştigat în ani. Este greu. Trădarea doare, despărţirile dor. Şi totuşi, lecţia pe care o avem de învăţat este să zâmbim din nou pentru că inimile frânte nu se vindecă cu păreri de rău.

Aş mai spune că sinceritatea e ingredientul secret al iubirii, iar respectul e nota de bază. Să nu ne transformăm într-un morman de frustrări şi nemulţumiri, minciuni şi lacrimi, să căpătăm curajul de a ne mărturisi în primul rând nouă înşine cum ne simţim, ce suntem şi ce vrem, de fapt. Iar apoi, să fim sinceri cu cel de lângă noi.

Iubirea este un sentiment frumos, dar nu e totul, mereu vine însoţită de respect, sinceritate, comunicare. Nu putem trânti uşa în nas unui om pentru că apoi să-l invităm înăuntru zâmbind. Nu putem spune că iubim când, de fapt, nu o facem. Dacă ai ales să fii cu cineva, nu-ţi înşela alegerea, fii până la capăt. Dacă răneşti o persoană, nu-ţi imagina că un „te iubesc” va rezolva totul, pentru că aşa cum o inimă fericită nu se întreţine doar cu vorbe frumoase, nici inima frântă nu se vindecă cu păreri de rău.