Hello, girls. Azi mi-a venit cheful și inspirația să scriu despre îngrijirea părului. Thanks, Diana! You inspired me !😀

Și pentru că multă lume cu care mă întâlnesc mă întreabă: „Cum reușești să ai părul așa lung și sănătos?”, „De ce nu ți-e despicat?”, „Îți cade?”, „Cum îți îngrijești părul?” , „Ce produse folosești?”, „Ce-i faci de e așa bogat?”, „Spune-mi și mie secretul părului tău” etc…iată, mai jos aveți nu unul, ci toate secretele părului meu, în detaliu😀

De vreun an și ceva, de când părul a început să-mi crească fără oprire, așa cum mi-am dorit dintotdeauna (Thanks, God), mi-am și propus o îngrijire mai atentă a lui. Nu-mi doresc să-l pierd pentru nimic în lume, mai ales după experiențele din „tinerețe” pe care le-am avut. Și n-au fost puține.

Ca toate fetele, pe la 16 ani am fost și eu tentată să-ncerc o sută de schimbări, sa-l vopsesc, să-l tund, să-l decolorez, să-l întind cu placa, il voiam ba blond, ba brunet, ba roscat, voiam să-mi fac bucle cu ondulatorul, să-l revopsesc pentru că mă tot plictiseam de culori și am ajuns într-un final să spun stop. Asta pentru că hair stylista mea m-a avertizat ca ceva nu e în regulă și că dacă nu acționez la timp, îmi voi pierde părul. Aoleu! Panicăăă!  Îmi cădea îngrozitor și după ultima decolorare arăta mai rău ca o mătură. Sincer. Am fost tare tristă când mi-am dat seama că avea dreptate și că fusesem nevoită să-l tund, pentru că mereu mi-a plăcut să am părul lung și frumos.

Chiar am fost tristă pentru că nu l-am tuns doar puțin, ci chiar scurt. Foarte scurt. Prea scurt pentru gustul meu. Atât de scurt, încât singura freză pe care mi-o mai permiteam era …cu gel!? WTF? Unde erau pletele mele, pe care nu le mai lua vântul, unde era codița mea din vârful capului, unde erau împletiturile și cocurile? Uhh…Mă apuca plânsul, dar asta e, am zis, fac orice să am părul sănătos și să crească fericit, până la adânci bătrâneți, alături de mine.

Zis și făcut. M-am consolat cu ideea că e scurt și, deși nu-mi plăcea, mai improvizam eu diverse chestii, o agrafă, ceva…

Bucuria mea că după vreo 2 ani (2 ani? Cum am rezistat 2 ani, eu, cea mai nerăbdătoare ființă de pe planetă?), părul crescuse chiar mult și așa am ajuns să-mi învăț lecția: un păr frumos necesită sacrificii și o atenție deosebită. Așa că nu vă bateți joc de păr, nu-l supuneți schimbărilor drastice, decât dacă chiar e musai. La mine erau doar mofturi și m-a costat. Mult. Și la propriu, și la figurat.

Ce m-au învățat experții în domeniu să fac: să renunț la placa de păr cât de mult posibil, să folosesc balsam la fiecare spălare, să il pieptăn zilnic, să îl spal o dată/de două ori pe săptămână și nu mai mult și să folosesc măști. Aaa, și un mic secret: după fiecare spălare, treci cu un jet de apă rece peste păr, pentru un plus de strălucire. Eu asta fac mereu și da, ajută😀

Bineînețeles, am ascultat cu strictețe totot, ca un copil cuminte și m-am pus pe treabă. Ce a ieșit e frumos, zic eu, pentru că în ziua de azi sunt fericita posesoare a unui păr bogat, foarte lung și sănătos. Acum arată a păr fericit.

Ce fac să-l îngrijesc? În primul rând îl spăl de două ori/ săptămână, nu mai des, cică n-am voie și gata. Îl spăl cu șampon indicat părului meu, adică nu folosesc șampon pentru păr subțire, dacă am părul gros și nici pentru păr fragil,dacă el e chiar strong. N-am purtat în viața mea extensii. Nici nu aș face-o. Folosesc mereu șampon în funcție de tipul de păr. Fiți foarte atente, atunci când cumpărați șampoane, măști sau balsamuri, să fie pe gustul părului vostru – la urma urmei, el decide, slavă Domnului, sunt atâtea tipuri și sortimente, încât aveți de unde alege.

Apoi, optez pentru măști de păr naturale. Personal, sunt o mare fană a uleiului de cocos. Îl ador, pur și simplu. Nu știu câte dintre voi îl folosiți, dar pentru mine e o adevărată comoară la casa omului. Îl aplic fie simplu,  fie în combinație cu miere și scorțisoară. Și, mamăă, ce rezultate dă, că-mi vine să-mi pup părul toată ziua.

Dacă preferați să-l aplicați simplu, aplicați-l seara, înainte de culcare, începând de la mijloc, nu de la rădăcină. Acoperiți părul cu un prosop, pungă, orice, iar dimineața clatiți și șamponați.

Dacă vreți să-l folosiți într-o mască rapidă, care nu vă ia foarte mult, eu îmi fac așa: 4 linguri de ulei de cocos, o linguriță de scorțișoară, două linguri de miere și o linguriță de balsam de păr. Amestecați până se formează o pastă solidă si aplicați-o cu peria de vopsit pe întreaga suprafață a părului, de la mijloc, spre vărfuri. Stați cu masca în păr 15 minute, după care spălați normal cu șampon.

De ce spun că uleiul se aplică de la mijloc spre vârf? Pentru ca părul să nu se îngrașe prea repede de la ulei. Eu am pățit-o.

Dacă vreți produse din comerț, recomand gamele Pantene și Dove, de care sunt foarte mulțumită, dar și Goldwell,  indiferent că sunt măști, uleiuri sau balsamuri de păr.

Ce am folosit de-a lungul timpului: Pantene Oil Teraphy, Dove Nourishing Oil Care, Versatile Oil Treatment (Goldwell), mască pentru păr uscat Goldwell. Șampoanele Dove, Pantene, Palmolive, Syoss, Goldwell. Acum urmează să-mi achiziționez gama MaroccanOil, despre care am auzit numai lucruri faine. Mi-a fost recomandată, așa că, la rândul meu, vă spun și vouă despre ea.

O recomandare primită de la Diana (bff <3) : Șamponul Johnson`s Baby. Ea-l folosește și zice că e bun. Vreau și eu să văd dacă părul meu îl iubește.

Iată și câteva tips-uri aici:

3aac4bac22e205eadc75c30909b6b624

Voi ce produse pentru păr folosiți?

Kisses :*

1
Distribuie mai departe

One thought on “Păr lung și sănătos? Se poate !”

Lasă un răspuns