Aseară mi-am auzit inima bătând îndeaproape. A fost momentul în care mi-am aşezat capul pe pieptul lui. Momentul în care nicio muzică nu era mai relaxantă şi mai frumoasă decât sunetul inimii, al inimilor noastre, contopite-ntr-una singură.

Aseară, mi-am luat timpul necesar să ascult iubirea, mai presus de orice lucru, mi-am creat un univers al meu, plin de zâmbete şi priviri sincere, plin de iubire şi de optimism, unde să pot evada în zilele triste,alături de el.

Cine e el? El e totul care mă defineşte şi mă completează atunci când mă lipsesc de mine însămi, este partea de mister şi pasiune, spre care mă îndrept în fiecare zi şi şi este mâna care mă prinde când mă pierd. Este locul în care mă refugiez şi este cel cu care zâmbesc chiar şi când lacrimile mă cutremură. El este acea parte din mine, diferită şi caldă, atunci când cealaltă izbucneşte.

Aseară, am simţit emoţia şi bucuria unui nou început, m-a cuprins acel sentiment de izolare de lume şi evadare dintr-o celulă goală, spre cel mai înalt orizont. Luminile oraşului priveau spre nicăieri şi eu mă regăseam mereu acolo,la locul meu. În liniştea nopţii, întunericul îmi arăta luminile prin draperia subţire de la geam, iar liniştea era mai vorbăreaţă ca niciodată. O ascultam cu faţa-n-spre geam şi cu capul pe pieptul lui. El era acolo lângă mine, ca întotdeauna. Îi simţeam mirosul, îi atingeam pielea şi ochii lui scăpărau speranţe de viitor, misterioşi şi calzi.

Aseară, mi-am auzit inima bătând îndeaproape. Era momentul în care iubirea îmi şoptea la ureche numele lui, iar eu, în cămaşa ce-mi umbrea corpul, stăteam nemişcată pe pieptul lui, într-un amalgam de vise.

Mai presus de cuvinte, sunt faptele. Mai presus de fapte, sunt sentimentele. Mai presus de sentimente, sunt dorinţele .

Mai presus de toate, suntem noi.