8365d63692ffa9fcc4ee02a33ac1e99e

Niciodată nu m-am gândit iubirea poate fi atât de iubită de cineva. Mi-am dat seama de asta doar când devenisem femeie şi lăsasem în urmă copilul naiv. Încă mai am amintirile mele de vară, dorurile stinghere, parcul pe atunci plin, astăzi şi el atât de matur şi schimbat, care nu mai recunoaştedecât după ce priveşte îndelung. La fel şi cerul şi băncile şi pomii. Pomii vârstnicicare zâmbesc la zâmbetele îndrăgostiţilor şi la săruturile lor şişi descreţesc frunţile de demult uscate. Nu am uitat copilul din mine care străbătea cărările încărcate de frunze multicolore şi auzea şi alţi copii fericiţi.

A fost pentru prima dată când m-am îndrăgostit, copil fiind, m-am îndrăgostit de tot ce trăiam eu. E imaginea rămasă în mine, pe care astăzi o folosesc doar văd unde am ajuns şi cine sunt. Astăzi sunt femeia care iubeşte şi înţelege viaţa şi nu m-am gândit vreodată un copil poate fi atât de matur, la un moment dat. Astăzi sunt realistă, nu mai sunt naivă şi visătoare, deşi, uneori, îmi place mai visez cu ochii deschişi, sper la lucruri măreţe şi am idealuri atât de înalteîncât pare imposibil un om le aibă, doar astăzi lupt pentru ele, pe când, înainte, doar mi le imaginam.

Când eram mică, îmi doream cresc. Credeam adulţii nu au atâtea griji şi credeam pentru ei, totul e simplu. Îmi doream văd cum e fii om mare, te îndrăgosteşti, ai o familie. întrebam cum e fii părinte, cum e porţi tocuri înalte, de ce mama are voie se dea cu ruj şi eu nu, aşa am început treptat îi port pantofii, rochiile, să  rujez, până m-a făcut înţeleg nu e bine grăbesc, faptul sunt copil e mai important decât orice, am dreptul fiu naturală, fiu mică şi nu consider un adult, deşi eu o admiram şi îmi doream fiu ca ea. Îmi doream atâteaÎmi doream anii treacă repede, dar, bine a spus cine a spus avem grijă ce ne dorim,  se-mplinește.

Am ajuns deja spre pragul pe care mi l-am dorit atât de mult şi parcă, totuşi vrea mai fiu copil. Am dat cu ochii de lumea asta, aşa schimbată de lumea în care îmi plăcea mie fiu, o lume plină de toate, plină de lucruri frumoase, plină de copii, o lume ciudată uneori, așa părea. Copilăria era diferită, atunci certam cu ceilalţi doar din cauza păpuşilor şi a jucăriilor şi ne trecea repede, după ce stăteam doar cinci minute bosumflaţi. Acum, certurile sunt grave şi duc la lucruri urâte, la violenţă şi ură. Acum ne duşmănim şi ne purtăm ranchiună din motive banale, pe când atunci nu ştiam ce este ura, pentru că părinţii m-au învățat numai despre iubire şi fericire, numai despre valori morale şi despre cât de folositor e faci bine. Atunci învăţasem treptat o ieşire în parc sau în natură, statul pe pătură pe iarba din faţa blocului şi cheia pe care o purtam la gât în fiecare zi, erau nişte lucruri deosebite, pe care le apreciez abia acum.

Atunci conta chiar şi o bancnotă de zece mii vechi, pe care mama m-i arunca pe geam, atunci când îmi doream îngheţată la cornet, de la magazinul de peste drum. Îmi e aşa dragă, mi-o amintesc cum se simţea prost deranjez vecinii când o strig şi că vor face scandal, dar chiar şi de scandalurile vecinilor îmi e dor.

E amuzant mi amintesc cum invadam merii vecinilor, împreună cu prietenii mei şi ne mai alegeam cu câte o cană cu apă în cap sau cu vocile acelea stridente şi interminabile care ne puneau pe fugă, de parcă am fi comis delicte. Ne amuzam teribil şi era atât de plin de farmec totul. Nimic nu se compară cu copilăria pe care am trăit-o atunci, atât de diferită de vremurile acestea. Pe atunci, nu ştiam ce-nseamnă telefonul mobil, tabletele sau tehnologia avansată. Ştiam doar puteam vedea cu prietenii mei şi fără ele şi televizorul era îndeajuns încât văd desenele preferate, după care ieșeam la joacă. Bineînţeles, după efectuarea temelor și verificarea lor .

Astăzi, pot spun a fi copil este cel mai frumos lucru şi , la fel ca mine, niciun copil nu-şi apreciază anii aceia frumoşipână ajunge la o anumită vârstă când ar dori să dea timpul înapoi. Din păcate, timpul e atât de rapid, încât mereu am încercat înţeleg unde se grăbeşte aşa, de nu ascultă niciodată şi nici nu aşteaptă.

La un moment dat în viaţă trăieşti perfecţiunea, pentru grijile nu apar încă de la început. Te indragostești de frumuseţe, de peisaje, de locuri, de jocuri, apoi începi tendrăgosteşti naiv şi copilăresc, simţi fluturi în stomac şi mii de emoţii, îţi placă o pereche de ochi , nişte mâini ingriite, un chip frumos, practic, te-ndrăgostești de frumuseţe. Apoi realizezi frumuseţea nu e suficientă pentru a rămâne îndrăgostit, e nevoie de un suflet curat, de o inimă caldă şi de afecţiune, pe care le vei aprecia doar atunci când simţi te afli lângă cine trebuie.

Odată cu anii, prima iubire devine doar o amintire a copilăriei tale, pe care o vedeai asemenea poveştilor cu prinţi şi prinţese, dar de fapt, iubirea e altceva : e picătură de sânge scursă dintr-o rana adâncă.

Cu anii, îţi vei da seama  numai dacă vei vrea va mai exista acel mister al plimbărilor prin parc, al băncilor sau copacilor „însemnaţi”, ploaia care  va prinde pe stradă fără umbrele, fiecare sărut la fel primul sau emoţia atingerilor atât de puternice şi pline de impact, aşa cum le simţeai odată. iubeşti e greu doar atunci când nu te poţi dărui complet iubirii, în rest, e şi cum ai dansa.

Şi, cu toate astea, am ales aşez în faţă oglizii vieţii mele şi îmi înşir amintirile o cărare spre prezent şi spre viitorul la care sper atât de mult. Pentru numai atunci când realizezi ce ai fost, ştii cine eşti şi crezi în ce urmează fii, poţi trăieşti cu adevărat.

0
Distribuie mai departe

Lasă un răspuns