singing

După ce am ținut-o muuulți ani cu scrisul, cu poeziile mele, cu fel și fel de texte, am dat lovitura și cu muzica pe la 14 ani. Am avut primul meu concert în Sala de Sport a Școlii Generale în cadrul căreia studiam pe atunci. Eram prin clasa a VIII-a, dacă bine țin minte. Plină de emoții, nici nu știam cum se cântă la microfon, dar tare mândră eram, serios.

-Tu și cânți??? mă întrebau toți.

-Păi…cam da.

Păi nu eram eu talentata școlii? (râd)

Eram tare fericită că ai mei nu m-au lăsat baltă când am fost mică și m-au tot îmipns de la spate să cânt, să cânt și să cânt. Așa că am început să fac pian din clasa a II-a. Mama era convinsă că o să devin cântăreață. Mai că m-a convins și pe mine după vreun an de insistențe. Am schimbat profesorii de pian mai ceva ca pe șosete și până la urmă am zis: Hai să-ncerc să cânt și vocal. De ce nu?

Așa am și făcut: M-am apucat serios de studii muzicale pe la începutul clasei a IX-a, când am și început, în paralel cu liceul, Școala Populară de Arte, din jud. Hunedoara. Și acolo începe povestea mea în muzică, mai detaliată. Am cunoscut cea mai bună, dedicată și minunată profesoară de canto, doamna Maria Simion. O minunăție de femeie, care era și este atât de pasionată de meseria ei, că nici n-o poți numi meserie. E viața ei. E modul ei de a trăi, de a fi. O iubesc și-mi voi aminti o viață întreagă de dumneaei. Îi și mulțumesc, cu ocazia asta.

Trei ani de zile am continuat cu studiile, iar apoi am început cu chestii și mai serioase. Am participat la concursuri, cântam la diverse evenimente locale, pentru ca, mai apoi, să îmi înving cât de cât emoțiile și să încep cu majorate, diverse petreceri ale apropiaților sau chiar nunți.

Acum știu că asta e una din cele două pasiuni mari ale mele. Nu mă văd trăind fără muzică, a devenit deja un stil de viață.

Doar pune-mă să cânt și să scriu mă vei face fericită ! 🙂

0
Distribuie mai departe

Lasă un răspuns